ELICOPTER SMURD PRĂBUŞIT. Scafandrul Marian Ciulei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Dobrogea” a spus, după recuperarea copilotului, că temperatura apei este de două grade Celsius, iar pe fundul lacului este foarte mult mâl, lucru care îngreunează intervenţia scanfandrilor.
”Am găsit cea de-a doua victimă legată de scaun cu centura de siguranţă, la o adâncime de şase metri, vizibilitatea foarte scăzută, temperatura apei de două grade Celsius, foarte mult mâl, depăşeşte jumătate de metru. Temperatura rece face ca intervenţia să fie foarte dificilă. Noi, găsind a doua victimă, am balizat zona, iar alături de Poliţia de Frontieră, cu un somar, am încercat să găsim epava. Am găsit pe fundul lacului bucăţi din elicopter, iar într-un final am reuşit să găsim şi cea de-a doua victimă”, a afirmat scafandrul.
El a precizat că nu a fost găsită carlinga elicopterului, ci doar scaunul în care se afla copilotul.
Mai mult pe Mediafax