Ministrul Educaţiei spunea, joi seară, că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar, la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore.
"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost", declara Mircea Dumitru, săptămâna trecută.
"Dacă nu se înţelege chestia asta dintr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin, prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la clasa pregătitoare sau clasa zero, nu se dau teme acasă", a completat acesta.
Dumitru a adăugat că pentru învăţământul primar timpul alocat temelor nu trebuie să depăşească o oră, iar pentru învăţământul gimnazial creşte, gradual, la două ore. Ministrul Educaţiei a mai spus că, la nivel de liceu, timpul de efectuare a temelor va creşte, fără a preciza o cifră.
"Pentru liceu, sigur, trebuie să fie ceva mai mare, pentru că deja la liceu trebuie să te pregăteşti pentru ce urmează şi ai nevoie de mai mult timp", a spus Mircea Dumitru.
Ministrul Educaţiei a explicat că profesorii trebuie să înţeleagă că există o limită de tolerabilitate din partea elevilor.
"Este o obligaţie pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator, cu ceea ce gândeşte că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau a unei sarcini. Sigur că e o chestiune care trebuie după aceea rafinată într-un mod mai subtil de către fiecare dintre profesorii noştri, dar trebuie sa se gândească... este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev, o elevă care se află la o vârstă fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică să se concentreze intelectual asupra unei astel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală", a adăugat ministrul Educaţiei.