Patru minori cu vârste între 15 și 17 ani au fost arestați preventiv într-un dosar în care sunt cercetați pentru agresiune sexuală și viol. Aceștia sunt bănuiți că ar fi constrâns o fată de 17 ani să întrețină relații sexuale în toaleta unui liceu din Voinești, județul Dâmbovița.
Potrivit IPJ Dâmbovița, în 10 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Voinești au fost sesizați prin plângere de către o femeie, din Pucheni, cu privire la faptul că o minoră de 17 ani a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale.
Din investigațiile efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a constatat că, la începutul lunii februarie, într-un liceu din localitatea Voinești, o fată de 17 ani ar fi fost agresată sexual și ar fi fost constrânsă să întrețină acte de natură sexuală de către patru minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.
Învățătorul care a agresat sexual o elevă de 9 ani a fost condamnat cu suspendare! Bărbatul a abuzat-o pe fată timp de un an: cum au aflat părinții
Marți, unul dintre suspecţi, un minor de 17 ani, a fost reținut, iar miercuri a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ceilalţi trei suspecţi erau deja arestaţi preventiv, după ce au violat o altă elevă din Voineşti, într-o staţie de autobuz.
Elevă de 15 ani, agresată sexual de trei colegi, chiar pe holul liceului
"Precizăm că cei trei se aflau deja sub măsura arestului preventiv fiind cercetați într-o altă cauză penală ce vizează săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, viol, tentativă la infracțiunea de viol, complicitate la tentativă la infracțiunea de viol și complicitate la infracțiunea de viol", transmite Poliția Dâmbovița.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pa lângă Judecătoria Târgoviște, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală.