Din primele informații, incidentul s-a petrecut după ce elevul a scos o armă în timpul unei percheziţii la intrarea în liceul său din Denver, Colorado (Vest), în dimineaţa zilei de miercuri.
Răspunzând la un apel de urgenţă, poliţia şi paramedicii „au sosit rapid la faţa locului şi au descoperit doi bărbaţi adulţi cu răni prin împuşcare”, a spus şeful poliţiei din Denver, Ron Thomas. Cei doi răniţi, dintre care unul grav, au fost transportaţi la spital.
Suspectul a fost percheziţionat în fiecare dimineaţă când a ajuns la liceu, a detaliat Ron Thomas, explicând că acest tip de procedură era pus în aplicare în general în cazul unor preocupări legate de comportamentul anterior.
Elevul, al cărui nume nu a fost făcut public, „este un tânăr afro-american care poartă o tunsoare afro şi un hanorac cu un astronaut pe el”, şi este considerat „înarmat şi periculos”, a avertizat primarul oraşului, Michael Hancock.
Drept urmare a acestui incident, cursurile au fost anulate pentru restul săptămânii, iar poliţia va rămâne la liceu până la sfârşitul anului şcolar.
Potrivit cotidianului local The Denver Post, consiliul şcolar al oraşului a decis în 2020 să retragă poliţia care păzeşte unităţile, în contextul amplelor demonstraţii antirasism după uciderea afro-americanului George Floyd de către un poliţist alb.
Prezenţa agenţilor a fost în detrimentul elevilor de culoare, susţineau aleşii consiliului. Tragediile cu arme sunt endemice în Statele Unite, unde politicienii nu reuşesc să cadă de acord asupra unei reglementări mai dure, în ciuda sprijinului public larg.