”Încă un motiv pentru a vedea cât de şubred este acest proiect pe care ei (PNL şi PDL- n.r.) se grăbesc să îl facă astăzi. Ne putem trezi că după ce am avut un candidat la alegerile europarlamentare care se pare că va fi declarat incompatibil şi la Parlamentul European, să avem un candidat la prezidenţiale care va fi declarat incompatibil în toamnă”, a declarat Elena Udrea, sâmbătă, la Mamaia, întrebată despre posibilitatea ca liderul PNL, Klaus Iohannis, să fie declarat incompatibil, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ea a mai spus că nu ştie care este interesul electoratului în fuziunea PNL-PDL, ci doar pe cel al liderilor celor două partide.
”Unde este interesul electoratului în legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi? N-am auzit nimic nici de la domnul Blaga, nici de la Iohannis sau Antonescu despre ce câştigă electoratul din această fuziune. Am înţeles ce câştigă liderii celor două partide, care se salvează reciproc şi ocupă nişte funcţii în noul partid, dar electoratul ce câştigă din faptul că se unesc cele două partide?”, a mai spus Udrea, susţinând că nu există nicio garanţie că noul partid ”nu se va duce din nou la braţul lui Victor Ponta”.
Elena Udrea participă, sâmbătă, la Mamaia, la o acţiune organizată de tineretul PMP pe o plajă din centrul staţiunii, unde a schimbat câteva pase cu reprezentanţii PMP care au jucat fotbal pe plajă.