Udrea a acuzat stări de amețeală în cursul dimineții, iar în jurul prânzului starea ei s-ar fi agravat, potrivit surselor citate. Medicii de la Penitenciarul Târgșor, unde fostul ministru își ispășește pedeapsa primită în dosarul "Gala Bute", au decis ca Udrea să fie transportatăla Spitaluld de Urgență din Ploiești.
"La ora 11:36 s-a primit o solicitare la Penitenciarul Târgșor pentru o femeie în vârstă de 49 de ani, cu status postlipotimie. La solictare s-a deplasat o ambulanță cu medic.
La sosirea ambulanței, pacienta era conștientă și stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportata la UPU Ploiești pentru investigatii suplimentare," a transmis Serviciul de Ambulanță Prahova, citat de Realitatea Plus.
Luni, Instanța Supremă a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Elena Gabriela Udrea și Rudel Obreja, ambii condamnați în dosarul „Gala Bute”.