Elena Udrea, despre MAFIA LEMNULUI: "Să aflăm cine-a păcălit statul". Trei firme cu PROFIT FABULOS

Thursday, 16 October 2014, 20:08, Sursă: REALITATEA.NET

Elena Udrea a vorbit, la REALITATEA TV, despre Mafia Lemnului şi a comentat ancheta DNA care are loc în această perioadă şi numele grele implicate în acest dosar.

"Nimeni n-a îndrăznit vreodată să facă vreo intervenţie, să încerce să obţină un avantaj în relaţia cu ministrul Elena Udrea. Dădusem drept la demolările construcţiilor ilegale pe litoral şi cineva -unde PNL îşi mai făcea evenimentele- a încercat, prin colegi, să oprească o demolare. Şi, cu risul de a nu mai călca niciodată pe litoral, am cerut să se demoleze tot ce e ilegal. Nici acum, dacă aş încerca să merg în acea locaţie, nu m-ar primi, probabil.

Am demonstrat întotdeauna curaj de a face lucruri pe care le consider corecte, chiar în dauna unora. Prea mult ţara a stat în genunchi în faţa unora care au interese economice private. Mereu am spus că statul român nu trebuie să mai îngenuncheze în faţa celor care au interese proprii economice. Avem nevoie de conducători curajoşi, de lideri curajoşi".

Udrea: "De foarte mult timp, există informaţii care acum se adeveresc că mare parte din activitatea celor două instituţii, Romsilva şi ADS este dictată de interesele politicienilor care conduc direct sau indirect instituţiile respective.

Am văzut ieri că Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi deputatul Adam şi alţii implicaţi în scandalul de la Braşov, în care DNA Braşov anchetează felul în care s-au retrocedat 90.000 de hectare de pădure....ce se întâmplă cu aceste hectare? Vă spun eu: trei firme: Schweighofer, Kronospan şi Egger -citez dintr-o anchetă jurnalistică- au licenţe să exploateze, să taie pădurile, obţinute de la Romsilva, astfel încât cifra de afaceri a acestor firme ajunge la un miliard de euro pe an. Problema e că aceste cote pe care le primesc pentru a obţine masă lemnoasă sunt mult mai mari decât şi că micile firme româneşti angrenate în industria lemnului au dispărut, datorită acestor firme, care prin relaţiile pe care le au cu instituţiile Romsilva şi celelalte implicate în această activitate reuşesc să ocupe toată piaţa din România.

Toată lumea vorbeşte despre această situaţie, presa din Suceava, oamenii, societatea civilă, inclusiv cu Sfinţia Sa Pimen am discutat pe această temă. Lemnul se exportă, iar banii care rămân în România sunt prea puţini pentru dezastrul pe care îl lasă în urmă ca urmare a defrişărilor.  

În primul rând ar trebui văzut dacă licenţele sunt obţinute legal, dacă taie cantitatea de masă lemnoasă permisă de lege. Doi, ar trebui să vedem dacă nu se încalcă Legea Concurenţei. Apoi, există numeroase instituţii abilitate să verifice aceste fapte, văd că DNA-ul deja se mişcă".

Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ