Cu o mare parte din avere pusă sub sechestru de procurori, Elena Udrea se plânge că nu mai are DECÂT o pereche de pantaloni. Aşa a răspuns, de fapt, fosta blondă de la Cotroceni unei critici făcute de un fan, pe Facebook.
În mesajul postat, acesta i-a atras atenţia că în ultimele două săptămâni apare în aceiaşi pantaloni în fotografiile de pe pagina de socializare şi o roagă să îi schimbe.
În replică, Elena Udrea îi răspunde, ironic, că nu mai are alţii. Fostul ministru este cercetat în patru dosare penale. Într-unul dintre ele, legat de organizarea Galei Bute, Elenei Udrea i se reproşează printre altele că şi-ar fi cumpărat din mită o geantă de 100 de mii de dolari.