Elena Udrea a ajuns la CAB în jurul orei 9:00, în această dimineață. Ea se afla în aceste momente în fața judecătorilor pentru a fi audiată în dosarul în care este cercetată pentru instigare la luare de mită și spălare de bani.
"Astăzi vom audia niște martori și o să am o solicitare de a verifica ce s-a întâmplat cu plângerea mea împotriva procurorilor, făcută pentru un denunț din acest dosar. Vă reamintesc că este dosarul privind campania electorala din 2009. Avocații mei vor pune în discuție cumva și în fața instanței cine este beneficiarul. Deci, nu a fost campania pentru Traian Băsescu, a fost campania pentru referendum. În cazul unui referendum, cine putea să fie beneficiar? Este poporul român care a fost scos la referendum. Cine altcienva putea sa fie beneficiarul?Este o întrebare interesantă și o speță interesantă. Nu am greșit cu nimic, adică aș face la fel. Am făcut o campanie în 2009 bună, cu reultat bun. S-a votat la referendum ce trebuie", a afirmat Udrea înaintea începerii audierilor Udrea.
Audierile au durat mai bine de patru ore, în același dosar fiind audiați și alți martori.
Vă reamintim că în iulie 2017, procurorii anticorupție i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi pe jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea, la acea dată ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Procurorii susţin că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.