Motivul exmatriculării este neprezentarea la examene, spune decanul facultății, Vasile Stanciu.
”D-na Elena Udrea a fost exmatriculată anul trecut în luna octombrie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru că nu s-a prezentat la niciun examen la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială la care era înscrisă, iar conform procedurii s-a luat această decizie. Pentru că nu s-a prezentat la niciun exemen, mă îndoiesc că a fost şi la cursuri. La masterul respectiv, restul de 16 masteranzi înscrişi continuă studiile, cu excepţia d-nei Udrea", a spus Stanciu, citat de mediafax.ro.
Elena Udrea a explicat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că nu a avut timp să meargă la facultate din cauza celor trei dosare penale și că voia să urmeze acest program de masterat din pasiune, nu pentru diplomă.
”Îmi pare rău că nu am reușit să termin acum cursurile de master, pentru că pur și simplu nu am timpul necesar și mai ales nu am starea de spirit pentru a studia temeinic teologia în această perioadă... Eu am ales să fac acest masterat din pasiune, nu pentru CV, că urmare dorință mea este chiar să cercetez, să aflu lucruri, nu să trec examenele cum își iau alții 'doctoratele'. Când am început, aveam un dosar penal în instanță, acum am trei!!!!!!, am câte 5, 6 termene pe luna, mii de pagini de citit, aparari de pregătit...aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale... După ce se va termina, voi relua cu siguranță cursurile. Până atunci, rămân aceeași practicantă religioasă și la fel de interesată de credința și influențele credinței asupra vieții noastre.
Probabil că îmi trebuie tocmai o credința mai mare, pe care încă încerc să o dobândesc, pentru a putea ignoră această luptă pe care o duc de trei ani și a mă preocupa mai mult de lucruri cu adevărat importante în viață, cum este aflarea lui Dumnezeu și relația noastră cu Divinitatea.
Pentru că suntem aici, va rog să citiți o carte care va poate schimbă perspectivă asupra religiei și sigur va poate schimbă viață! “Predica de pe munte”, de Emmet Fox", a scris Elena Udrea, pe Facebook.