Elena Lasconi, vizită secretă la Ambasada Franței! Singura pe care candidata USR nu a anunțat-o public. Însoțită de un singur nume de încredere
sursa foto: Mediaflux.ro
Elena Lasconi a fost surprinsă intrând în clădirea Ambasadei Franței miercuri, în jurul orei 16:00, fără alai oficial, doar în compania lui Iulian Bulai, deputat şi lider de grup ALDE în Consiliul Europei și vicepreședinte în USR și încă o persoană necunoscută care a coborât din mașină. Cel care a mai știut de această vizită a fost șoferul omului politic.
Coform reporterilor Mediaflux, vizita secretă a durat aproximativ o oră, până în jurul orei 17:06, când s-a terminat totul. Mai mult, candidata și luat și o serie de măsuri de discreție, mai ales că a intrat în Ambasada Franței fără escortă, iar pe canalele oficiale nu există nicio amintire a acestei vizite, precum a făcut cu altele mai puțin importante la Ambasada Greciei sau a Germaniei, de exemplu.
Speculații și posibile explicații
Fără să acuzăm, ne întrebăm dacă a fost vorba de discuții confidențiale legate de strategii electorale sau chestiuni diplomatice sensibile de care românii nu ar trebui să știe? Întrebarea legitimă vine în contextul în care putem presupune că vizita a fost realizată în vederea campaniei electorale prezidențiale, mai ales că Elena Lasconi încă are doar funcția de primar al orașului Câmpulung. Ce înseamnă această vizită secretă în contextul campaniei electorale la alegerile prezidențiale a Elenei Lasconi?
Deși transparența a fost un punct central al candidaturii sale, această discreție ridică mari semne de întrebare. Rămâne de văzut dacă publicul va primi clarificări în legătură cu acest eveniment.
La final, Iulian Budăi a salutat-o pe domna cu care inițial veniseră la Ambasadă.
În timp ce Lasconi a ținut această întâlnire secretă, și departe de ochii publicului, nu putem decât să ne gândim la o asemănare cu vizitele senatoarei Diana Șoșoacă la ambasade precum cea a Rusiei, unde ultima oară a ajuns în vară sau Venezuelei, unde a fost acum câteva săptămâni, pentru a cere giruri la candidatura sa la prezidențiale.
Discreția în acest caz ar putea fi legată de dorința USR de a nu transforma această întâlnire într-un subiect de speculații mediatice, preferând să mențină discuții diplomatice fără presiunea publicului, însă astfel de decizii pot fi fatale în campanii electorale.
Despărțire după întâlnire
Din imaginile surprinse de paparazzi Mediaflux se vede cum Elena Lasconi a ieșit din Ambasadă Franței în jurul orei 17:00 alături de Iulian Bulai și s-a îndreptat spre mașina sa, în timp ce persoana care veniseră alături de cei a rămas în urmă, vicepreședintele USR salutând-o cordial.
Discreție calculată sau mesaj ascuns? De ce a ales modelul Diana Șoșoacă?
Decizia USR de a menține ascunsă această vizită contrastează puternic cu modul în care au fost gestionate alte vizite la ambasade sau instituții internaționale ale Elenei Lasconi din ultimele două luni, care au fost intens promovate și discutate public pe canalele oficiale ale partidului.
Întâlnirea discretă ridică întrebări cu privire la motivele unei asemenea schimbări de abordare de pe o zi pe alta, aproape pe modelul Dianei Șoșoacă, candidata la alegerile prezidențiale din partea SOS România. În orice caz, această situație complicată lasă loc de interpretări diverse pe care doar liderul USR în persoană le poate lămuri.
Într-o asemănăare puternică cu Lasconi în anumite aspecte, senatoarea Diana Șoșoacă a ales, de-a lungul carierei sale politice, să facă un spectacol din vizitele sale la ambasadele unor state controversate precum Rusia, Venezuela sau alte țări asociate cu regimuri comuniste sau autoritare. Aceste vizite au fost publice și provocatoare, fiind folosite ca platforme pentru a susține un mesaj anti-occidental și pentru a sublinia o agendă naționalistă și anti-NATO.
În timp ce Lasconi și USR par să adopte o abordare pro-europeană, modul de operare pare extrem de asemănător, cu întâlniri secrete și atent planificate în cel mai mic detaliu.
Lasconi și Șoșoacă bat la ușile ambasadelor pentru validări prezidențiabile
Cele două candidate la alegerile prezidențiale Elena Lasconi și Diana Șoșoacă au început un adevărat tur de forță al ambasadelor în ultimele luni de zile. Candidatele la alegerile prezidențiale încearcă să caute susținători pentru câștigarea funcției de președinte al României în acest an. Practic, ambele caută soluții pentru a-și valida profilul de prezidențiabil.
Una dintre cele mai recente vizite ale Dianei Șoșoacă a fost în august la Ambasada Venezuelei. Mai mult, Diana Șoșoacă a mers, din nou, în luna iunie a acestui an la Ambasada Rusiei, la un eveniment organizat de noul ambasador Vladimir Lipaev.
Și șefa USR pare că are aceeași strategie ca Diana Șoșoacă. Președintele USR, Elena Lasconi, a avut în august întâlniri cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, a mai mers la Ambasada Italiei și la reprezentanții ambasadei Republicii Moldova, având o întâlnire și cu ambasadorul Ucrainei în România. În septembrie vizitele au continuat cu discuții la Ambasada Greciei, Germaniei și Marii Britanii, însă toate au fost anunțate, mai puțin cea de miercuri de la Ambasada Franței descoperită de Mediaflux.
Chiar marți a anunțat pe Facebook vizita pe care a realizat-o la Ambasada Republicii Elene la București, acolo unde a discutat cu ambasadorul Evangelia Grammatika.
„Știu că Grecia este una dintre țările favorite ale românilor pentru concedii în străinătate. Dar Grecia înseamnă mai mult decât o destinație de concediu. România și Grecia au relații bilaterale excelente atât politice, cât și economice.
Suntem parteneri în NATO și actori de bază în securitatea regională la Marea Neagră și la Marea Mediterană. Am discutat astăzi cu Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene la București, despre importanța coridorului strategic Grecia – Bulgaria – România în Uniunea Europeană. E important să obținem o finanțare prioritară, iar România trebuie să fie proactivă în acest proces.
În prezent, Grecia investește resurse masive pentru gestionarea valului de imigranți ilegali, de aceea România susține un ajutor sporit din partea UE pentru Grecia și țările care gestionează direct provocarea imigrației ilegale. M-am bucurat să discutăm și despre comunitatea vlahă din nordul Greciei, care reprezintă o bogăție a diversității de limbă și cultură românească prezentă în Grecia și în mai multe țări din Balcani”, spunea Lasconi după vizită, dar despre vizita de la Ambasada Franței nu a spus absolut nimic.