Fiica cea mică a fostului președinte a postat mai multe fotografii și pe rețeaua de socializare, ca și pe site-ul în care își prezintă noile măști de protecție, chiar cu ajutorul copiilor săi. Este vorba de Sofia Anais, care are acum 6 ani, și Traian Jr., de 5 ani, din căsătoria cu Bogdan Ionescu, și de Anastasia, de 2 ani, dintr-o relație ulterioară, cu Cătălin Gheorghe, cunoscut drept „Tomată”. Elena Băsescu a divorțat în septembrie 2016.
Promovarea noului produs marca „EBA” este făcută de Elena Băsescu chiar pe contul său de Facebook.
Măștile de protecție marca „EBA” sunt vândute pe site-ul propriu. Oferta cuprinde opt modele de măști, iar cel mai mic preț pentru o bucată este 32 de lei.
În urmă cu doi ani, Elena Băsescu s-a lansat în afaceri și a fondat compania care îi poartă numele, unde este unic acționar și administrator. Fiica fostului șef de stat face și vinde on-line haine pentru mame și copii. EBA” și-a înregistrat firma de haine pentru mame și copii Elena Băsescu&Kids SRL, în noiembrie 2018.
Înainte de lansarea în afaceri, Elena Băsescu a cochetat cu politica. A intrat în politică în 2008, în rândurile Tineretului PDL, partidul condus de fostul președinte Traian Băsescu. După un an, fiica cea mică a fostului șef de stat a fost aleasă europarlamentar din partea PDL în legislatura 2009-2014, perioadă în care s-a remarcat prin multe gafe și în viața politică internă, în afară de cele de la tribuna Parlamentului European.