Cererea prin care Electrocentrale București SA a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a fost admisă în 6 octombrie 2016, la Tribunalul Bucureşti.
Închiderea procedurii de reorganizare judiciară și, implicit, a procedurii de insolvență prevede stingerea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul de reorganizare și a creanțelor curente scadente.
Drept urmare, Tribunalul București a decis în data de 2 februarie reintroducerea ELCEN în circuitul economic, potrivit unui comunicat al companiei.
Ce înseamnă ieșirea din insolvență a ELCEN?
După această decizie, Electrocentrala poate accesa fonduri europene nerambursabile sau surse de finanțare puse la dispoziție de instituții financiare naționale și internaționale, pentru a-și eficientiza CET-urile pe care le deține.
În următoarea perioadă, ELCEN se va concentra preponderent pe implementarea proiectelor majore de investiții, și anume construirea unor centrale termoelectrice noi în cogenerare de înaltă eficiență:
1. Implementarea unei unități de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CET Bucureşti Sud.
2. Eficientizarea activităţii din CET Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare în ciclu combinat.
3. Implementarea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență utilizând motoare termice în cadrul CET Progresu.
4. Valorificarea suprafețelor libere din incintele ELCEN prin montarea de panouri fotovoltaice în vederea producerii de energie regenerabilă.
5. Modernizarea capacităților existente / retehnologizarea unor capacități de producere a energiei termice în regim de vârf în CET Grozăvești, CET București Sud, CET București Vest.