Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în cazul în care nu vor fi finalizaţi 100 de kilometri de autostradă până la încheierea acestui an, atunci şeful CNAIR va fi demis.
Narcis Neaga spune că nu poate pune presiune suplimentară pe constructori, pentru ca restul de 40 de kilometri, pe care există deja asfalt turnat, să fie daţi în crculaţie, dar nu poate pune presiune pe constructori pentru că pot apărea probleme, oferind exemplul unei noi surpări de teren apărută pe A1, tronsonul Lugoj-Deva, duminică noaptea, în acelaşi loc în care în urmă cu o lună şi jumătate a apărut o primă surpare.
Directorul CNAIR spune că în luna mai, când a venit la conducerea companiei, nu era nici un kilometru de autostradă dat în trafic. A solicitat companiilor care lucrează pe autostrada Lugoj – Deva şi a discutat posibilitatea finalizării lucrărilor în acest an, în condiţiile în care aceştia au termene de execuţie vara anului viitor.
Din cei aproape 60 de km care vor intra în circulaţie directorul a enumerat două segmente pe segmentul Sebeş – Turda, Finalizarea segmentului Gilău – Nădăşelu, după finalizarea podului peste Someş de la Gilău, Segmentul Cîmpia Turzii – Târgu Mureş, precum şi o porţiune de 6 km la intrarea în Bucureşti a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, care ar putea fi dată în folosinţă vineri 14 decembrie.
Restul de 43 de kilometri ar putea fi daţi în folosinţă în martie 2019, a spus Neaga, care a precizat că acesta nu este un termen contractual. Constructorii sunt în întârziere cu 45 de zile, din cauza ploilor care au fost, dar sunt cu lucrările în avans iar termenul din contracte pentru finalizarea Lujoj – Deva este perioada iulie – august 2019.
Narcis Neaga a spus că a fost invitat duminică 9 decembrie la sediul PSD, pentru a discuta situaţia celor 100 de km de autostradă cu secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu.