"Pe de altă parte noi primim în fiecare zi foarte multe oferte: misiuni economice, hârtie, pixuri, să sperăm că nu sunt grupuri infracționale în spatele acestora. (...) O să pun pe site-ul Consiliului Județean, pentru cei care vor să vândă conace și terenuri agricole, că nu cumpărăm. Nu știu de ce apare numele meu în referatul DNA, întrebați-i pe cei care l-au făcut. Nu m-a sunat deloc Hrebenciuc, nici alte persoane, nu cunosc ce-i cu locația aia. Se pune că este în proximitatea aeroportului, dar e la vreo șapte kilometri", a afirmat președintele CJ Suceava.
Mai exact, numele președintelui Consiliului Județean Suceava, care apare în referatul DNA, este legat de achiziționarea din bani publici a moșiei lui Paltin Gheorghe Sturdza.
"Prin ordonanța din data de 25 august 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale și sub aspectul comiterii unei noi infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, (...) constând în aceea că Dan Costin Bengescu, Sorin Iacob, Viorel Hrebenciuc, cu sprijinul lui Aurel Olari, efectuează demersuri pe lângă președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, pentru a-l determina să achiziționeze din bani publici moșia lui Paltin Gheorghe Sturdza din localitatea Salcea, jud. Suceava, compusă dintr-un teren de aproximativ 10 ha și un conac. Este de menționat că imobilele moștenite de Paltin Gheorghe Sturdza în localitatea Salcea se află în imediata apropiere a Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava, ce este în subordinea Consiliului Județean Suceava", se arată în documentul DNA.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general, al României, cererea în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților PSD Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc, puși sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri.