"Eu am fost încă de vineri dimineață la domnul prim-ministru cu demisia. Domnul prim-ministru mi-a zis să mă gândesc și să-i aduc un memoriu în care să explic de ce se întâmplă acest lucru. Azi am adus acest memoriu și domnul prim-ministru a întrebat: cine rămâne la ANRP? Și am vorbit cu colegii vicepreședinți. Niciunul dintre ei doi nu vrea aceste probleme, pentru că acele 150 de procese care există acum se referă la președintele instituției, nu la George Băeșu. Orice președinte vine de mâine este în situația (...) să fie în culpă", a afirmat George Băeșu.
În acest sens, șeful ANRP consideră că se face o mare nedreptate și a explicat că reprezentanții MJ au apreciat că, atunci când s-a stabilit ca ei să fie amendați, nu a existat un element foarte important — culpa lor ca persoane care au condus și care iau decizii.
"Atâta timp cât nimeni nu reușește să ne explice că am greșit aici și pentru acest motiv merităm să fim amendați și, potrivit legii, ar trebui să aducem bani de acasă la bugetul statului pentru faptul că am fi greșit undeva, dați-ne voie să nu acceptăm această sarcină în continuare. (...) Au existat amenzi încă de acum doi ani care nu au ajuns de a mai fi aplicate efectiv pentru că noi am vorbit atunci cu persoanele respective, am vorbit cu avocații lor și le-am explicat că ANRP are toată disponibilitatea să facă, numai că în acel caz nu avem bani. Au fost cazuri în care am fost amendați pentru faptul că nu plătim în momentul în care conturile ANRP erau deja blocate cu sute de milioane de euro. La instanțe, din păcate, nu s-a înțeles, în schimb oamenii au înțeles", a mai spus George Băeșu.
Pe de altă parte, George Băeșu a menționat că, la sfârșitul anului trecut, au putut să facă plățile și oamenii nu au mai cerut sancționarea.
"Acum, în schimb, avem un text de lege care spune că instanța din oficiu se sesizează atunci când nu este executată obligația și de abia atunci stabilește amenda. În situațiile în care au creat problema cu care ne confruntăm, noi deja ne-am executat obligația, în sensul că persoanelor din acele dosare deja le-am emis titlurile de despăgubire. Cu toate acestea, au apărut două hotărâri de instanță în care ni se stabilesc niște amenzi pentru perioade anterioare, una e din 2012 până în 2014. Atenție, în 2012 era în efectivitate o OUG aprobată de Guvernul Ungureanu prin care ANRP, în speță Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, cum se numea, nu avea voie să emită titluri. Inclusiv pentru această perioadă, acum se solicită plata unei amenzi pe zi de întârziere", a mai afirmat George Băeșu.
Mai multe pe Agerpres.