Kathrin Brettschneider, cu cetățenie austriacă, a fost audiată joi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind apoi pusă sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Anchetatorii nu au reușit să îl audieze pe directorul general al companiei, Gregor Aufhauser, acesta fiind plecat din România.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și polițiști de investigare a criminalității economice au efectuat joi percheziții la două firme cu sediul în Hotelul Marriott, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 7,5 milioane lei.
Este vorba de doi directori ai Hotelului Marriott, Gergor Aufhauser și Kathrin Brettschneider, pe numele cărora polițiștii au eliberat un mandat de aducere la audieri, potrivit Realitatea TV.
Cei doi sunt acuzați de evaziune fiscală și fals în declarații. Mai exact, aceștia au declarat ani la rândul că hotelul se află în construcție.
Astfel, au reușit să scape de plata taxelor și impozitelor, pentru că legislația românească prevede că, în cazul în care lucrările nu sunt terminate, societate comercială nu este obligată să plătească impozit pe profit.
Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Curta de Apel București, "procurorii, împreună cu polițiști din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, în baza autorizaţiei emisă de Tribunalul Bucureşti, percheziţii la sediile sociale al SC S. SRL şi SC S.C.H.G. SRL, situate în incinta hotelului MARRIOT din mun. Bucureşti, în vederea ridicării de documente financiar contabile şi înscrisuri necesare soluţionării unei cauze penale în care sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală".
Oamenii legii anunță că, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2008 – 2015, în documentele contabile ale SC S.C.H.G. SRL au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi şi pierderi din diferenţe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu SC S. SRL, cu justificarea falsă că acest contract este garantat de Statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei(echivalentul a aproximativ 1.685.000 de euro).
În cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale faţă de 3 suspecţi, împotriva cărora s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.