Potrivit studiului, publicat miercuri în revista New England Journal of Medicine, vaccinul are o eficacitate de 94% împotriva cazurilor simptomatice de Covid-19.
Studiul a analizat datele de la 1,2 milioane de persoane monitorizate de una dintre cele mai mari organizaţii de sănătate din Israel, Clalit Health Services, între 20 decembrie 2020 şi 1 februarie 2021. În acest interval, varianta britanică a noului coronavirus circula deja în ţară, făcând ca aceste rezultate să fie și mai relevante.
Aproape 600.000 de persoane care au primit vaccinul anti-Covid au fost ”asociate” foarte riguros cu alte 600.000 care nu au fost imunizate şi care prezentau caracteristici foarte asemănătoare prin prisma unor factori precum vârsta, sexul, comorbidităţile şi locul de origine. Comparând cele două grupuri, autorii cercetării au arătat că vaccinarea a redus cu 94% cazurile simptomatice de Covid-19, cu 92% cazurile grave ale bolii şi cu 87% spitalizările. Aceste procente se referă la protecţia obţinută la cel puţin şapte zile după administrarea celei de-a doua doze, potrivit Agerpres.
Noam Barda, un alt coautor al studiului, a precizat că a fost observat ”un efect protector destul de consecvent chiar şi înainte de a doua doză”, vorbind despre o eficacitate de 57% pentru cazurile cu simptome şi de 62% pentru cele grave.
În privința grupelor de vârstă, eficacitatea a fost relativ constantă în toate cazurile, înclusiv în rândul celor de peste 70 de ani. Cercetătorii au subliniat însă că vaccinul are o eficiență ”ușor mai scăzută” în cazul persoanelor care suferă de mai multe boli.
Vaccinul a avut o eficacitate de 72% în prevenirea deceselor cauzate de infecția cu Sars-Cov-2 după prima doză, potrivit datelor. În timpul studiului s-au înregistrat însă puține decese, astfel că procentul va fi analizat în continuare.