Importanţa efectelor cu care se confruntă, chiar fără să ştie, utilizatorii Facebook este uriaşă dacă avem în vedere că sunt mai mult de două miliarde de persoane care utilizează această reţea socială în fiecare zi.
“Concluzia științifică medicală confirmă bănuielile: sănătatea ne este influențată de rețelele sociale, de persoanele în care avem încredere și de obiceiurile și valorile grupului din care facem parte”, arată redactorii de la publicaţia on-line ehealthromania.com, care au tradus concluziile principale ale acestui studiu.
Sursa citată a informat că studiul a fost realizat de o echipă de medici de la Harvard şi a implicat 12.000 de persoane, programul demarând încă de acum 32 de ani. O componentă importantă a studiului vine din perioada relativ recentă a programului medical, dacă avem în vedere că Facebook a apărut în 2004.
Concluziile care vizează efectele Facebook asupra subiecţilor au fost publicate în New England Journal of Medicine, de unde au citat si redactorii ehealthromania.com.
“La fel ca în cazul rețelelor sociale non-digitale, Facebook are ca prim focus relevanța pentru conținutul pe care-l propune membrilor săi. Tradus în viața reală, încearcă să ne ofere mai multe informații venite dinspre oameni și surse pe care le apreciem și să reducă numărul și efectul mesajelor neinteresante sau nocive”, arată sursa citată
Studiul prezintă cele patru direcţii din care se produce impactul reţelei sociale asupra sănătăţii.
Vezi mai multe aici.