Consumul de alcool are efecte negative asupra a peste 200 de maladii, potrivit unui raport al OMS ce a fost publicat luni.
5,9% din totalul deceselor din lume (7,6% la bărbaţi şi 4% la femei) - cauzate de boli infecţioase, accidente de circulaţie, omucideri, maladii cardiovasculare, diabet - sunt asociate cu consumul de alcool, în fiecare an.
"Acest lucru înseamnă 1 deces la fiecare 10 secunde", a declarat medicul Shekhar Saxena, director al departamentului de Sănătate mintală şi abuz de substanţe psihotrope din cadrul OMS, într-o conferinţă de presă.
În 2012, folosirea nocivă a alcoolului a ucis 3,3 milioane de persoane în lune, în comparaţie cu 2,5 milioane de decese în 2005, dar OMS a precizat că cele două cifre nu sunt în realitate comparabile, întrucât metodologia de calcul a variat, la fel ca populaţia mondială şi repartiţia cauzelor mortalităţii.
Totuşi, OMS deplânge lipsa de acţiune a autorităţilor în această perioadă, în special în domeniul prevenţiei.
Situaţia ar trebui să se înrăutăţească, pe măsură ce ţările cu populaţii mari vor beneficia de o creştere a nivelului de viaţă.
Deşi ţările bogate (Statele Unite şi Europa Occidentală) rămân cei mai mari consumatori de alcool, consumul de alcool a crescut mai ales, în ultimii ani, în India şi în China, în timp ce acesta a rămas stabil în ţările din cele două Americi, Europa şi Africa.
Potrivit estimărilor OMS, consumul anual de alcool din China va creşte până în 2025 la 1,5 litri de persoană.
Conform acestui raport, în 2010, cei mai mari consumatori de alcool au fost Rusia, ţările din Europa de Est, Portugalia, urmate de majoritatea ţărilor din UE, Canada, Australia şi Africa de Sud. În 2012, consumul mondial era de 6,2 litri de alcool pe persoană (în vârstă de peste 15 ani).
Dar, dacă se ţine cont de faptul că jumătatea din populaţia mondială nu a consumat alcool în ultimele 12 luni, acest lucru înseamnă că, în rândul băutorilor de alcool, consumul a ajuns la "17 litri de alcool pur, echivalentul a 45 de sticle de whisky sau 150 de sticle de vin sau peste 1.000 de halbe de bere", a spus Shekhar Saxena.