Ştim cu toţii că, în prezent, injectarea toxinei botulinice este folosită în tratamentul cosmetic al “ridurilor de expresie”. Studii recente demonstrează însă şi un alt efect surprinzător. Ani întregi doctorii care au administrat Botox au declarat că multe femei care au beneficiat de acest tratament vorbesc despre cât de bine încep să se simtă în general. Teoriile care încercau să descifreze ce stă de fapt în spatele acestei stări de bine au abundat însă, în general, s-au referit fie la faptul că aspectul întinerit al feţei datorat injectării botoxului ne face să ne simţim mai bine cu noi înşine, fie că, devenind mai plăcuţi privirii datorită expresiei noastre faciale relaxate vom reuşi să avem interacţiuni sociale dezirabile şi inclusiv evenimente plăcute în vieţile noastre, fie că nu mai reuşim să plângem sau să ne încruntăm că înainte de administrarea Botoxului. S-a avansat chiar ideea că efectul Botoxului ar putea fi datorat faptului că relaxarea muşchilor feţei răceşte sângele ce merge spre creier într-un mod similar disciplinelor de relaxare precum yoga şi tai chi (Robert Zajonc) sau ipoteza că injecţiile cu toxina botulinică ar putea afecta un traseu neurologic de care nu suntem conştienţi încă.
Însă, ce vreau să aduc în discuţie în acest articol este posibilitatea ca Botoxul să poată fi luat în calcul drept tratament alternativ pentru depresie aşa cum o sugerează concluziile unor cercetări de ultimă oră.
Aşa cum arată Raj Persaud şi Peter Bruggen, o echipă de cercetători condusă de Axel Wollmera şi Tillmann Krugerb, parte a Spitalului Psihiatric al Universităţii din Basel, Elveţia şi a Departamentului de Psihiatrie al Şcolii Medicale din Hannover, Germania, au publicat recent un studiu în “Jurnalul de Cercetare Psihiatrică”, care demonstra că, injectând Botox în muşchii cei mai asociaţi cu stările negative, se produce ameliorarea depresiei.
Pentru a demonta obiecţiile celor care ar fi putut să pună efectul moralului ridicat pe seama aspectului estetic îmbunătăţit, cercetătorii au ales subiecţi care sufereau de depresie clinică de lungă durată (în medie, şaisprezece ani de episoade depresive repetitive) şi care erau neinteresaţi de aspectul lor fizic (nu ar fi folosit Botox dacă li s-ar fi dat de ales). Îmbunătăţiri remarcabile de stare au fost obţinute după doar o injecţie, toxina botulinică fiind injectată doar o dată într-o anumită parte a feţei la 15 pacienţi, în timp ce alţii au fost injectaţi cu apă cu sare (placebo). Şase săptămâni după un singur tratament scorurile celor injectaţi cu toxina botulinică pe o scară stadard de măsurare a depresiei au fost reduse în medie cu 47,1%, în timp ce grupul tratat cu placebo a experimentat o reducere de doar 9,2% în măsurarea depresiei lor.
Autorii insistă că beneficiul pur estetic poate fi exclus ca şi cauza principală a ridicării moralului deoarece participanţii la experiment nu erau interesaţi de aspectul ridurilor lor.
Ca şi experienţa personală Eva Ritvo, autor de bestselleruri şi psihiatru practicant în Miami Beach povesteşte un episod în urma căruia ea a început să îşi pună întrebarea dacă Botox-ul ar putea fi un tratament practic pentru depresie. Ulterior unei şedinţe de injectare de toxina botulinică a fost să vizioneze un film care omagia protagonistul care decedase în realitate (Michael Jackson) şi cu care Eva se cunoştea încă din copilărie. La finalul filmului cu aşa mare încărcătură emoţională în ceea ce o privea, Eva a simţit nevoia să plângă însă a realizat că paralizia aceasta temporară a muşchilor feţei cauzată de injectarea toxinei botulinice a împiedicat-o să se descarce emoţional plângând dar, şi mai surprinzător, a constatat că, neruşind să îşi exprime sentimentele în acel fel, tristeţea pe care o simţea iniţial pur şi simplu s-a disipat. Episoadele în care nu a putut să îşi manifeste tristeţea până la capăt s-au repetat şi în perioada următoare, Eva explicând că era ca şi cum emoţia a apărut, nu a putut fi exprimată, aşa că a dispărut.
Putem vorbi în acest caz despre ipoteza “feedback-ului facial”. Teoria din spatele acesteia este că exprimarea unei emoţii te determină să simţi acea stare, nu invers (de exemplu, oamenii se încruntă pentru că sunt supăraţi, dar, până la un anumit punct, ei simt tristeţea în mod mai complet şi mai intens tocmai pentru că se încruntă). Pentru a testa această idee revoluţionară, un număr de studii ştiinţifice recente au avut ca scop să altereze expresia facială şi apoi să investigheze dacă experienţa emoţională a fost afectată în consecinţă. Un studiu intrigant realizat în 2006 de către dermatologistul Eric Finzi a evaluat eficacitatea Botoxului în tratarea depresiei. Eric a injectat cu Botox în ridurile de expresie 10 femei (9 cu depresie şi 1 cu bipolaritate). După 2 luni, toate cele 9 persoane cu depresie nu au mai arătat semne ale bolii. Chiar şi femeia cu bipolaritate a remarcat o îmbunătăţire a stării sale.
Cum îmi place întotdeauna să amintesc şi despre posibilii adversari ai unor idei sau studii, am căutat şi cercetări care să dirijeze conştiinţele spre contrariul concluziilor anterioare. Să amintim şi ce spun cei care văd jumătatea goală a paharului despre consecinţele psihice nedorite ale injectării de toxina botulinică.
Referindu-se tocmai la ipoteza “feedback-ului facial” aceşti cercetători, fără să nege ideea că oamenii vor experimenta mai puţină tristeţe şi nervozitate ca urmare a injectării de Botox, atrag atenţia asupra faptului că acest proces poate diminua abilitatea de a înţelege şi a fi empatic la durerea altora, deoarece oamenii percep durerea celorlalţi în parte prin propriile răspunsuri empatice. Nefiind conştienţi de propriile sentimente, neputând să le perceapă cu acurateţe, nu vor putea să înţeleagă nici trăirile altora, riscând să nu poată lega relaţii de susţinere reciprocă.
Alte voci amintesc faptul că nu este nevoie de injectarea toxinei botulinice pentru a fi mai fericiţi ci trebuie doar să învăţăm exerciţii de relaxare ale acelor părţi ale feţei pe care le afectează tratamentul cu Botox.
Una peste alta, concluziile acestor studii merită aprofundate şi poate că beneficiile medicinei cosmetice se vor dovedi într-o bună zi de un real ajutor în sprijinul remediilor folosite pentru a combate o afecţiune atât de serioasă precum depresia. Până atunci, aşa cum spun Raj Persaud şi Peter Bruggen să zâmbeşti mai mult sau să te încrunţi mai puţin ar putea fi cel mai actual tratament al proastei dispoziţii.
Psiholog Irina Alexandrescu
