Director: Din nefericire a fraudat examenul si n-a putut sa promoveze examenul.
Reporter: Ce inseamna mai exact "a fraudat"? Ce a facut?
Director: A copiat dintr-o carte.
Pentru gestul său, educatoarea nu mai are acum dreptul să își îndeplinească meseria timp de un an de zile. Inspectoratul școlar județean Călărași a fost înștiințat de acest caz chiar în ziua concursului.
"I-am recomandat să procedeze conform metodologiei, și anume conform articolului 73 din alineatul 4, care prevede faptul că candidații care introduc în sala de examen materiale nepermise, fie că le utilizează, fie că nu, sunt eliminați din examen de către președintele comisiei de concurs", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Călărași, Adriana Butoi.
Contactată de jurnaliști, educatoarea a recunoscut că a intrat cu cartea în sala de examen, însă a susținut că nu a folosit-o pentru a copia.