UPDATE. Consumul de gaze naturale ar putea ajunge la un nivel istoric, în aceste zile geroase, susţine ministrul energiei Toma Petcu.
Acesta a declarat luni că nivelul consumului ar putea depăşi 72 milioane de metri cubi. Nivelul maxim înregistrat până acum a fost de 71,2 milioane metri cubi.
Ministrul a mai spus că Bulgaria a solicitat României ajutor de urgenţă pe furnizarea de energie electrică, dar a fost refuzată. "Ţinând cont de situaţia delicată în care se poate află România, nu ne-am asumat acest lucru şi le-am comunicat că nu putem să-i ajutăm. Ungaria, încă de acum două zile, a dispus ca pentru perioada scurtă să sisteze exportul", a precizat Petcu, conform hotnews.ro.
Potrivit ministrului, 26 milioane de metri cubi de gaze vor fi asigurate din rezerve, 28 de milioane de metri cubi din producţia curentă, iar 16 milioane de metri cubi din importuri.
Ca măsură în vederea limitării consumului de gaze, centralele ELCEN, Brazi şi Galaţi vor funcţiona în aceste zile pe păcură, pentru producerea energiei electrice şi termice, a mai anunţat Toma Petcu.
Acesta consideră că poate fi asigurat necesarul de consum energetic în următoarele zile, chiar dacă se anunţă cod portocaliu de ger în 36 de judeţe.
Consumul național de electricitate a fost mai mare, în această dimineață, cu 10% comparativ cu aceeași zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW la ora 11:00, potrivit datelor Transelectrica.
Astfel, la acea oră, consumul total de 9.247 MW era asigurat în proporție de 31,17% din surse hidro, 30,08% cărbune, 22,16% hidrocarburi, 13,47% nuclear, 2% eolian, 0,62% fotovoltaic și 0,50 biomasă.
Producția națională era de 10.179 de MW, diferența de 932 de MW reprezentând exporturi.
Anul trecut, pe 9 ianuarie, la aceeași oră, consumul țării era de 8.372 de MW, iar producția de 9.271 de MW.
Un consum mai mare decât cel de luni a fost înregistrat anul trecut, când, în anumite intervale orare din lunile ianuarie și februarie, s-au utilizat peste 9.400 de MW la nivel național.
Vineri, ministrul Energiei, Toma Petcu, a convocat Comandamentul energetic de iarnă la sediul Dispeceratului Energetic Național, la care au participat și ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, precum și toți reprezentanții din Sistemul Energetic Național și din sectorul gazelor naturale, inclusiv reprezentanții din țară ai sectorului energetic, prin teleconferință, conform Agerpres.
"Referitor la alimentarea cu gaze naturale, suntem asigurați atât de către Romgaz și Transgaz, producătorul de gaze naturale, respectiv transportatorul, că nu sunt probleme privind acoperirea consumului crescut de gaze din această perioadă. Astfel, consumul la nivel de țară este de circa 64 de milioane metri cubi. Se estimează că acesta poate ajunge la 70 și 71 de milioane de metri cubi, în condițiile în care temperaturile se mențin extrem de scăzute. Acest necesar va fi asigurat din producția internă (circa 31 milioane mc), din import (circa 14 milioane mc) și din extracțiile din depozite (circa 27 milioane de mc). Ne-am luat măsuri de precauție și pentru situația în care condițiile meteo se prelungesc sau se agravează. Dispecerul Energetic Național a dispus punerea în funcțiune a unor grupuri termoelectrice pe gaze care pot funcționa inclusiv pe păcură, astfel încât siguranța sistemului electro-energetic național să fie asigurată și consumatorii din România să nu fie afectați", a declarat ministrul Energiei.