Potrivit documentelor depuse la o instanţă din SUA, Sheeran a copiat aspecte legate de melodie, ritm, armonii, tobe, bass, tempo etc. Aceasta este pentru a doua oară când Ed Sheeran este dat în judecată pentru plagierea piesei lui Gaye, iar artistul britanic a negat deja acuzaţiile. Noua acuzaţie a fost făcută de compania Structured Asset Sales, care deţine o treime din drepturile de autor asupra piesei, de Sony/ATV Music Publishing şi de casa de discuri Atlantic.
Gaye a compus piesa "Let's Get It On" împreună cu cântăreţul american Edward Townsend, care a murit în 2003. Moştenitorii lui Townsend l-au dat în judecată pe Ed Sheeran în 2016, acuzându-l tot de plagiat. "Thinking Out Loud" a fost recompensat cu două premii Grammy, pentru cântecul anului şi cea mai bună interpretare pop solo.
Anul trecut, Ed Sheeran a încheiat o înţelegere în valoare de 20 de milioane de dolari cu doi compozitori, Thomas Leonard şi Martin Harrington, care l-au acuzat că hitul său "Photograph" este copiat după piesa lor "Amazing".
Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic anul trecut, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.