În vârstă de 41 de ani, Rafael Garay s-a ascuns la noi în ţară după ce ar fi pus la cale un joc de tip piramidal, iar apoi a fugit cu banii. Garay a fost localizat în România, după ce a solicitat la Ambasada statului Chile din Capitală un certificat pentru a se putea căsători.
Poliţiştii l-au reţinut în timp ce se afla într-un mall din Braşov, împreună cu iubita româncă. Dus în faţa judecătorilor, aceştia au decis arestarea lui în baza mandatului de urmărire prin Interpol.
Presa din Chile afirmă că Rafael Garay, un reputat specialist economic, cunoscut în massmedia, ar fi deturnat fondurile investitorilor, iar prejudiciul ar ajuge chiar la 920 de milioane de dolari.
În luna iunie, după ce investiţiile de tip piramidal au început să scârţâie, Garay a apărut la un post de televiziune local şi a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer, că îşi va închide compania şi că va pleca la tratament. Rafael Garay a precizat atunci că oamenii îşi vor recupera banii dintr-un cont deschis la o bancă, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Dat în urmărire internaţională încă din luna septembrie, Rafael Garay a fost căutat în toată lumea, fiind depistat în cele din urmă la noi în ţară. După ce va fi extrădat, Garay va fi dus în faţa justiţiei, iar presa din Chile afirmă că-l aşeaptă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.