Economia Turciei a crescut cu 4% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind cu mult aşteptările analiştilor intervievaţi de Wall Street Journal, care prognozau un avans de 2,7%.
În termeni ajustaţi la calendar şi la factorii sezonieri, economia Turciei a înregistrat o creştere de 1,3% comparativ cu trimestrul al doilea şi cu 5,4% în termeni anuali.
După publicarea datelor de către biroul naţional de statistică, lira a inversat tendinţa negativă, urcând cu 0,12%, la 2,9133 unităţi pentru un dolar.
Randamentul obligaţiunilor guvernamentale pe termen de doi ani este în stagnare la 10,83%, în timp ce indicele bursier BIST 100 este în declin cu 0,3%, scrie zf.ro.