Punctul maxim al fenomenului va fi la ora 11:55. Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna trece printre Soare și Pământ, iar satelitul Terrei acoperă parțial sau total discul solar.
Eclipsa de Soare 2015. În București, Soarele va fi acoperit în proporție de 43%
Eclipsa de Soare de azi va fi doar parțială pe teritoriul României, însă în Insuelel Feroe, de exemplu, Luna va acoperi integral discul astrului.
În sudul României, discul solar va fi acoperit doar în proporție de 40%, în timp ce în nordul țării proporția va fi de 55%. În București, maximul eclipsei se va înregistra la 11:55, când 43% din suprafața Soarelui va fi acoperită de Lună.
.........
Promoţii la eMAG. Toate ofertele de astăzi sunt enumerate AICI.
.........
Cel mai bun loc de pe Pământ de unde se poate observa eclipsa totală de soare din 20 martie 2015 este Polul Nord și regiunile învecinate. În Insulele Feroe sau în arhipelagul Svalbard, Luna va acoperi în totalitate Soarele timp de două minute și jumătate.
Eclipsa de Soare 2015. Cum ne protejăm ochii
Specialiștii recomandă ca fenomenul să nu fie observat cu ochiul liber. Este nevoie de o protecție pentru ochi, iar folosirea instrumentelor optice fără filtre care să apere privirea este, de asemenea, nerecomandată.
Ochelarii concepuți pentru astfel de eclipse sunt ideali pentru astfel de evenimente. Unii români încă îi mai păstrează pe cei de la celebra eclipsă de Soare din 1999.
De asemenea, oamenii pot privi în siguranță către Soare printr-un filtru verde de sudură, iar o pereche de ochelari costă aproximativ 20 de lei.
Eclipsa de Soare 2015. Când vor mai vedea românii un astfel de fenomen
Eclipsa de Soare 2015 va începe cu obturarea părții superioare a astrului din partea de vest, lucru care se întâmplă cu ocazia fiecărui astfel de fenomen.
Următoarea eclipsă de Soare din România va avea loc abia peste cinci ani, în 21 iunie 2020, când cercul solar va fi acoperit, la fel ca astăzi, doar parțial.
Eclipsa de Soare 2015 va fi transmisă în timp real prin internet (doar în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile), pe site-ul www.astro.ro.