Actriţa Jennifer Lawrence a câştigat 50 de milioane de dolari între iunie 2014 şi iunie 2015 şi a fost desemnată de publicaţia financiară Forbes cel mai bine plătit artist din lista nominalizaţilor de la premiile Oscar 2016. Actriţa americană a scris un text anul trecut în care declara că a fost plătită mai puţin decât vedetele alături de care a jucat în "American Hustle". Pe poziţia a doua, în topul realizat de Forbes, este Leonardo DiCaprio, care a câştigat 29 de milioane de dolari. Matt Damon, rivalul lui DiCaprio la categoria "cel mai bun actor" pentru rolul din "The Martian", ce se află pe locul trei în lista celor mai bine plătiţi actori din lista nominalizaţilor la premiile Oscar de anul acesta, a câştigat 25 de milioane de dolari, scrie Mediafax.
Ceilalţi actori nominalizaţi la Oscar - inclusiv rivalele lui Lawrence, Brie Larson, Saoirse Ronan, Charlotte Rampling şi Cate Blanchett - nu se găsesc în lista realizată de publicaţia Forbes.
Pe de altă parte, actorul Robert Downey jr., desemnat de Forbes cel mai bine plătit actor de la Hollywood de anul acesta, nu a reuşit să primească o nominalizare la premiile Oscar. Robert Downey jr. a câştigat 80 de milioane de dolari pentru "Avengers: Age of Ultron" şi alte producţii ale companiei Marvel.
Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, în Los Angeles. Evenimentul va fi prezentat de actorul de comedie Chris Rock.
Lungmetrajele "The Revenant", de Alejandro Gonzalez Inarritu, şi "Mad Max: Fury Road", de George Miller, au primit cele mai multe nominalizări - 12, respectiv 10 -, inclusiv la categoria "cel mai bun film", şi sunt marile favorite la cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar.