Incidentul tragic a avut loc luni după-amiază la Mănăstirea Rarău, iar nenorocirea putea fi evitată dacă oamenii care au observat problemele medicale pe care le reclama bărbatul ar fi chemat la timp un echipaj medical.
Bărbatul a ajuns la Mănăstirea Rarău încă de pe 13 august. După o seară şi o noapte petrecută în rugăciune alături de alţi doi prieteni, dar şi ceilalţi credincioşi care au ţinut să asiste la slujbele oficiate la acest lăcaş de cult cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, bărbatul se pregătea ieri pentru o nouă zi în care să se roage.
În jurul orei 10.00, în timp ce asista la slujba religioasă, i s-a făcut rău, motiv pentru care cei prezenţi l-au scos în curtea mănăstirii şi i-au acordat ajutor, scrie monitorulsv.ro.
Părea că şi-a revenit şi nimeni nu a chemat salvarea. Bărbatul a murit în maşina cu care venise la mănăstire.