Părerea mea e ca nu are zile linistite nici domnul Nicușor Dan la Cotroceni
Ori primul ministru, ori președintele țării, dacă exista minte multă trebuia să îl ia pe Georgescu consilier, nu premier. Hai să zic că din punct de vedere politic nu putea, că nu are partide în spate nu făcea mare brânză, dar consilier măcar să isi dea cu părerea, pentru că ce a spus el cu energia, apa sunt la ordinea zilei acum și vor fi și în viitor, asta era diplomație, dar la noi este ura
Asta era o notă de diplomație formidabilă. Mă asteptam ca Cristi Diaconescu, care știe cu ce se mănâncă diplomația, să îi spună, „Cheamă-l și pe ăsta”. Oprea și procesele lui, care sunt aiurea, politice, si atunci linștea pe toata lumea,
Țara este divizata, pentru că Simion și Georgescu au luat peste 5 mil de voturi, trebuie să ții cont de acești oameni. Dacă nu ții cont înseamnă că nu ai minic în cap și nu poți să conduci o țară. Tu trebuie să unești acești oameni, nu să-i dezbini.
Spunea „Ești consilier pe probleme economice al primului ministru sau al presedintelui”. Îi dădeam un salariu de 5-6 mii de euro și linișteai situatia”, a spus Dumitru Dragomir la Realitatea Plus.