După aproximativ o lună petrecută în arestul IPJ Iași, cei doi s-au prezentat, săptămâna trecută, în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui.
După o ședință ce a durat mai bine de o oră și jumătate, Dumitru Buzatu a aflat că, în cazul lui, instanța a decis prelungirea mandatului de arestare. În schimb, pentru Radu Judele, veștile au fost dintre cele mai bune, ținând cont de faptul că instanța vasluiană a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Numai că decizia Tribunalului Vaslui nu a fost una definitivă, astfel că astăzi cei doi inculpați vor da piept, încă o dată, cu judecătorii de drepturi și libertăți, de data aceasta, din cadrul Curții de Apel Iași. Judecătorii ieșeni vor stabili dacă decizia Tribunalului Vaslui este justă sau o vor desființa. Pentru cei doi inculpați, emoții sunt și mai mari ca cele de la Tribunalul Vaslui, ținând cont că decizia Curții va fi una definitivă.
Dumitru Buzatu a ajuns în arest după ce a fost prins în flagrant, pe 22 septembrie, în timp ce primea o mită în valoare de 1,25 de milioane lei de la Emil Savin. Banii reprezentau 10% din valoarea unui contract pentru reabilitare de drumuri.
Este vorba despre proiectul Drumul strategic Bârlad-Laza-Codăești, loturile 1 și 2. Emil Savin trebuia să primească 1,5 milioane de lei pentru lucrările efectuate, însă plata a fost blocată timp de doi ani de zile, pe motiv că lucrările nu ar fi conforme.
S-a cerut o expertiză, iar apoi o contraexpertiză. Pentru că reprezentanții CJ i-au cerut ca cea de-a doua expertiză să fie făcută cu același specialist, omul de afaceri Emil Savin, sfătuit de avocați, i-a denunțat pe Dumitru Buzatu și Radu Judele la DNA. „Suma pe care trebuie să o primesc de la CJ Vaslui este una mare iar faptul că CJ Vaslui nu a decontat această sumă a pus o mare presiune pe mine și societățile mele, fiind foarte aproape de a declara falimentul acestora deoarece nu mai aveam surse de finanțare”, le-a spus omul de afaceri Emil Savin procurorilor DNA.
De asemenea, acesta a mai spus: “În urma interacțiunii cu Buzatu Dumitru, a dinamicii evenimentelor și a demersurilor întreprinse de acesta, mi-am dat seama că fără intervenția președintelui CJ Vaslui, decontarea sumei de bani, restantă de mai mulți ani, nu ar fi posibilă”.