Oamenii legii ar fi descoperit hârtia pe o masă de la parterul vilei.
Tânăra ar fi urmat ședințe de terapie și ar fi fost îndrumată să îi scrie mamei ei. Ședința la care a participat tânăra ieșeană a avut loc pe 8 decembrie 2021, iar scrisoarea ar fi fost redactată pe 9 decembrie 2021.
În mesaj, Vanesa Burlacu și-a exprimat sentimentele pe care le avea față de mama ei.
„Mamă, acum, că am rămas singură, zilele par a fi din nou mai lungi și am timp să mă gândesc la noi în tihnă. Deși, nu știu dacă „tihnă” este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie starea ce mi-o provoacă amintirile cu noi. E mai degrabă o tristețe confortabilă, cu care sunt așa de obișnuită, încât simt că face parte din felul meu de a fi!”, ar fi scris tânăra.
Aceasta a adăugat că distanța dintre ea și mama ei, care ar fi fost plecată la muncă în Danemarca, i-a generat atât un sentiment de libertate, cât și unul de vinovăție.
Într-un caiet, oamenii legii au descoperit și alte mesaje, redactate cu câteva săptămâni înainte, prin care tânăra își exprima dragostea pentru studentul marocan Youssef Jnyiah:
„Bună, Youssef! Acum te iubesc mai mult decât te iubeam atunci! Însă mai sunt momente când sunt tristă, dar, când mă uit la tine, vreau să zâmbesc!”, scrie bzi.ro.
Tragedia a avut loc în 10 decembrie 2021. Poliția a ajuns în casa închiriată de Youssef Ajniyah în Iași, student la UMF, în care locuia împreună cu iubita sa, Vanessa Burlacu. Autoritățile au fost alertate de rudele studentului după ce acesta nu a ajuns la Bruxelles, așa cum era planifcat.
Studentul şi iubita sa fuseseră ucişi cu zeci de lovituri de cuţit. Pe trupul fetei au fost descoperite 33 de răni, iar pe cel al lui Ajniyah, 17. Interiorul locuinţei fusese incendiat.
Principalul suspect pentru dubla crimă a fost Ahmed Sami el-Bourkadi, coleg de grupă şi prieten cu Ajniyah. Acesta apărea pe înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din zonă îndreptându-se spre casa victimelor şi plecând de acolo. În plus, în seara tragediei s-a prezentat la spital din cauza unei tăieturi la mână.
La locul crimei au fost găsite urme ale unor pantofi similari cu cei purtaţi de el-Bourkadi, dar şi urme ADN ale acestuia. Studentul a negat în permanenţă comiterea crimelor de care a fost acuzat.
Studentul marocan care este principalul suspect în cazul dublei crime de la Iași a fost trimis în judecată.