"Modul de calcul al incidenței cazurilor de coronavirus în funcție de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă același altgoritm încă din luna martie a acestui an.
Atunci s - a convenit de către conducerea Ministerului Sănătății ca rata de incidență să fie stabilită luând în calcul 14 zile, fără ultimele 3 zile, tocmai pentru ca acele cazuri de infectare cu județ neidentificat să poată fi alocate şi raportate corespunzător.
Ca urmare, toate calculele incidenței stabilite în ultimele zile respectă întru totul legislația în vigoare aplicată pe parcursul întregului an.
DSPMB face aceste precizări pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la un calcul eronat, aplicat în mod intenționat, cu privire la rata incidenței.", a transmis DSP București.
Reacția DSP a venit după ce fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat că autoritățile sanitare ar fi "temperat în mod miraculos" creșterea incidenței infectărilor, chiar înainte de congresul PNL.
"Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost "alocate*" de DSP București, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidența ar fi fost altfel semnificativ mai mare." a scris Voiculescu.
Potrivit răspunsului DSP, cele 3 zile "lipsă" ar fi acea perioadă-tampon care permită evidențierea și contabliziarea exactă a cazurilor.