De când a fost deschisă noua grădiniță din Crucea de Sus, orașul Panciu, drumul copiilor este un calvar. Atât la sosire, cât și la plecare, cei mici trebuie să treacă prin noroaie.
„Uitați condiții în care se iau copiii de la grupa mica. Eu trebuia să sar gardul acesta că nu se putea intra când a nins”, spune un tată.
„Nu ne place, nici aici, nici la intrare, pentru multe gropi. Fosta grădiniță e în renovare, ne-au dat drumul aici”, spune o mămică.
„Asta e bătaie de joc. Nu e în Vrancea o găleată de piatră? Să pui așa”, a afirmat, revoltat, un localnic.
Întrebat dacă poate rezolva problema drumului, primarului a avut o reacție halucinantă: „Toți vor să facem trotuare, bă, dar dați-mi bani, bă, că fac. Iau tot orașul, așa îl fac, îl fac din cristale Swarovski, dar dați-mi bani”.
Edilul a certat jurnaliștii și pentru că au difuzat imaginile cu bradul imens pus în mijlocul șoselei.
Jurnalist: Asta ce înseamnă? Să nu mai facem articole?
Primar: Nu, dar dați ce merită.
Jurnalist: Dumneavoastră ne spuneți cum să ne facem meseria?
Într-un final, primarul a dat asigurări că în primăvară va încerca să rezolve situația grădiniței.