Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Dănuţ Cristescu, a declarat că circulaţia pe drumul DJ 546 va fi întreruptă până pe 10 iulie, din cauza craterului apărut în localitatea Liţa. Traficul va fi deviat pe traseul Turnu Măgurele, pe DN 54, până la Islaz, pe DJ 642, prin Moldoveni, până la Giuvărăști, pe DJ 543 (baraj), prin Prundu până la Lunca (DJ 546).
„Având în vedere precipitaţiile abundente de ieri, am decis să închidem drumul judeţean 546 pentru că trebui să refacem şi subtraversarea şi punem în pericol cetăţenii, aşa că am decis să nu mai circule nici autoturismele, nici autovehiculele de mare tonaj. Avem o rută alternativă”, a declarat preşedintele CJ Teleorman.
Cristescu a adăugat că drumul va fi refăcut de forul judeţean, însă având în vedere că este vorba despre un crater de aproximativ doi metri, lucrurile nu trebuie făcute în grabă.
„Am avut Comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă şi o să-l refacem noi, consiliul judeţean, în cel mai scurt timp posibil. Nu este o investiţie chiar foarte mare, dar necesită atenţie şi nu se poate reface în câteva ore sau într-o zi. Trebuie să facem toate documentele necesare”, a mai spus Dănuţ Cristescu.
În judeţul Teleorman, echipaje de pompieri cu motopompe intervin şi la această oră pentru evacuarea apei din 10 locuinţe şi peste 300 de curţi şi beciuri inundate în urma ploilor.
Sursa: Realitateadecraiova.net