La data de 15 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat, 61 de ani, bănuit că ar fi implicat într-o reţea de trafic internaţional de cocaină, ce acţiona pe relaţia Bolivia – România - Europa de Vest. Din investigaţii a reieşit că, acesta ar fi sprijinit 4 cetăţeni italieni, în demersul lor de a transporta cocaină provenită din Bolivia cu destinaţia Milano (Italia).
Din investigaţiile desfăşurate în cooperare cu autorităţi judiciare din Italia şi Olanda, a rezultat faptul că, o reţea de criminalitate organizată, specializată în infracţiuni privind traficul de droguri şi omucideri, din Calabria – Italia, ar fi pregătit un transport de droguri. Containerele cu material feros reciclabil, în care erau disimulate drogurile, ar fi urmat să ajungă în România, în Portul Constanţa, prin intermediul unei societăţi comerciale, al cărei reprezentant legal era cetăţeanul român bănuit, iar asociat era un cetăţean italian.
La data de 17 aprilie a.c., în Portul Rotterdam a fost controlat un container transportat de o navă, cu destinaţie România, către societatea comercială în cauză. În urma controlului, au fost descoperite 7 profile metalice, în care erau ascunse 70 de kg. de cocaină.
La data de 15 septembrie a.c., autorităţile din Italia au efectuat 15 percheziţii domiciliare şi au reţinut 7 persoane, membri ai aceleiaşi reţele, pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul comiterii de infracţiuni privind traficul de droguri. Întreaga operaţiune a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al S.R.I., mai arată comunicatul.