”Ne cunoaştem de peste 20 de ani. Eu am mers la el acasă, el a venit la noi. Era patron de hotel şi de cazinou. Cum Dumnezeu să nu-l ajut?”, şi-a început actorul Ion Dichiseanu mărturisirea. Calvarul lui a început în urmă cu patru ani, când i-a dat lui Liviu Scarlat 35.000 de euro pentru ca acesta avea nişte belele, scrie libertatea.ro.
”Am mers la notar, am făcut o hârtie cu el şi a rămas că îmi dă banii înapoi într-un an, cel mult. A trecut anul, a mai trecut altul şi el nu mi-a mai dat nimic. Nici la telefoane nu răspundea. M-am săturat să mă milogesc de el pe banii mei. Aşa că, în martie, anul trecut, am mers la un executor din Magnalia cu actul de la notariat. Abia după ce a aflat treaba asta, Scarlat mi-a dat 8.000 de euro. Am fost iar la notar şi am făcut act pentru restul de bani, 27.000 de euro. Zicea că mi-i va da în octombrie, până în ziua mea de naştere”, a explicat maestrul.
A trecut ziua sa, a trecut Crăciunul, Paştele şi Ion Dichiseanu nu a mai văzut nici un leuţ de la Liviu Scarlat. ”Eu îmi vreau banii înapoi. Măcar jumătate, că sunt banii mei, munciţi în atâţia ani. Nu sunt obţinuţi din cine ştie ce învârteli, că nu ştiu eu să fac afaceri. Am strâns şi eu ceva bani acolo, din munca mea. Acum m-am lecuit. Nu mai dau nici un sfanţ altora. Poate numai pe mama din mormânt o voi împrumuta cu bani”, şi-a vărsat oful Ion Dichiseanu.