Un taximetrist în vârstă de 41 de ani a fost reţinut de poliţiştii constănţeni după ce ar fi violat o minoră, de 17 ani, scrie cugetliber.ro.
Totul s-ar fi petrecut în noaptea de 6 spre 7 iulie, când tânăra care lucrează la un restaurant din municipiul Constanţa a solicitat un taxi pentru a pleca acasă, după terminarea programului.
Pe drum, Vasile Paraschiv i-a propus tinerei să îl însoţească acasă pentru a se cunoaşte mai bine. Taximetristul a cumpărat chiar şi o sticlă de whisky, cei doi fiind de acord să continue discuţiile într-o cameră de hotel. Ajunşi în hotel, bărbatul ar fi obligat-o pe tânără să întreţină raporturi sexuale.
Vasile Paraschiv a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Judecătoriei Constanţa.