În data de 30 martie 2022, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au admis cererea procurorilor.
”Probele administrate în cauză au relevat că, suspecta, în vârstă de 84 ani, la data de 19.10.2022, în jurul orei 11:00, în timp ce se afla în incinta unui magazin, a luat de pe rafturi trei conserve — pate de gâscă și șase plicuri instant ciocolată La Festa, pe care le-a ascuns în buzunarul de la geacă. Ulterior, suspecta a trecut de casele de marcat fără a achita produsele, fiind oprită la ieșirea din magazin de către agentul de pază”, se precizează în hotărârea instanței, potrivit ziarulunirea.ro.
Valoarea prejudiciului produs a fost în valoare de 26,07 lei, acesta fiind recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
”Judecătorul constată că nu există interes public în urmărirea faptei, faţă de conținutul faptei, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și împrejurările concrete de săvârșire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia, reţinând şi existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse”, se mai susține în hotărâre.
Magistratul de cameră preliminară a mai reținut că femeia are vârsta de 84 ani, iar prejudiciul, care de altfel a fost unul redus, a fost recuperat, potrivit Ziare.com.