Însă acest expert va fi plătit de către părinţi, aşa cum prevede legea. „Conform legislaţiei în vigoare, expertul care va fi chemat trebuie plătit de persoana care face plângere la direcţie. Acum sunt anumite criterii care se iau în vedere, dar în acest caz onorariul variază între suma de 2.000 şi 4.000 de lei“, a explicat Lucian Indrei, directorul DSP.
Constantin Ciobanu, tata bebeluşului mort, nu crede că e de datoria lui să facă acest lucru, dar dacă i se va cere oficial o va face. „Atâta timp cât cineva cere o expertiză, el plăteşte. Asta e părerea mea personală. Dacă e nevoie, am putea suporta costurile, n-ar fi o problemă din partea noastră. Am face un sacrificiu, cu toţi prietenii, cu toate persoanele care ne ajută din momentul în care au aflat vestea, am putea să facem rost de bani. Acum aş vrea să avem ceva în scris din partea DSP că ni se cer banii ăştia. Aşa cum am putut să facem toate analizele, să le ducem de la începutul sarcinii până la sfârşit, o să facem şi un sacrificiu din ăsta să vedem până la urma adevărul adevărat. Eu nu am nimic de ascuns. Dacă mortul trebuie să plătească, o să plătim“, a spus tatăl.
Zilele trecute, în raportul IML, încă neconfirmat oficial, se spunea că fătul ar fi decedat cu mai mult de 24 de ore înainte de cezariană. Conducerea unităţii sanitare spunea că e posibil să se fi înregistrat o eroare la aparate şi astfel medicii nu au observat că fătul e mort. Ioana Ciobanu, mama copilul, consideră acest argument absurd. „Dacă ar fi fost aparatele, n-ar fi murit toţi copiii internaţi acolo? De ce a trebuit să moară numai al meu? Numai la al meu s-au defectat aparatele? Sau copilul meu nu a avut dreptul la viaţă? Mie asta mi se dă de înţeles. Sau poate a fost omorât intenţionat şi acum se aruncă vina pe aparate. Este absurd. Nouă luni de zile toate aparatele au spus un lucru, că este viu. Se pot verifica ecografele făcute de doamna Niculescu. Am făcut lună de lună, iar ultimul pe data de 27 august. Dar dacă aparatura e defectă, ce caută ea în spital?“, a conchis mama.
În momentul de faţă, în cazul de la Maternitatea „Elena Doamna“, se desfăşoară trei anchete. Ministerul Sănătăţii împreună cu Consiliul Judeţean Iaşi analizează din punct de vedere administrativ cum a fost gestionat cazul, o anchetă juridică referitoare atât la răspunderea civilă cât şi la penală, dar şi ancheta Colegiului Medicilor, din care se va vedea dacă „medicii au fost de gardă, dacă au făcut tot ce era posibil pentru a acorda o asistenţă medicală de calitate şi dacă aveau la îndemână mijloacele cu care să facă tot ce este posibil“, după cum a precizat Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.
Preşedintele CJ, Cristian Adomniţei a afirmat că instituţia pe care o conduce nu dispune de pârghiile necesare pentru a interveni direct în ancheta desfăşurată la maternitate. „Raportul secretarului de stat va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare. Noi nu avem pârghii nici în anchetă, nici în eventualele sancţiuni. Angajaţii au contract cu spitalul, nu cu CJ. Putem propune sancţiuni dacă medicul de gardă nu a fost la serviciu, dar nu putem noi aplica vreuna. Nu avem nici dreptul să cerem restrângerea dreptului de liberă practică. Mă bazez foarte mult pe ancheta Poliţiei. Nu doresc să pun batista pe ţambal, şi cred că nimeni nu şi-o doreşte“, a spus Adomniţei. Acesta a declarat că zvonurile privind o eventuală închidere a maternităţii nu sunt fondate. „Sunt poveşti. Nu judeci o instituţie după ce a făcut un om într-o gardă“, a încheiat preşedintele CJ.