În afară de tratament, artista va primi ajutor pentru a-și putea gestiona problemele de sănătate asociate cu diagnosticul său de lupus.
"Selena se luptă cu lupusul, însă această pauză o ia pentru a se concentra pe sănătatea sa mintală", a declarat o sursă pentru US Weekly. Potrivit aceleiași surse, clinica se află chiar la periferia orașului Nashville și este "un loc privat și liniștit".
La sfârșitul lunii august, Gomez a anunțat că se retrage din lumina reflectoarelor pentru o perioadă pentru a se putea concentra asupra sa și a sănătății sale. Într-o declarație acordată E! News, cântăreața a dezvăluit că suferă de "efecte secundare ale lupusului" cum ar fi "anxietatea, atacurile de panică și depresia".
Sursa: agerpres.ro