Deși era un elev silitor, băiatul începuse să aibă absențe, iar miercuri, el și-a mințit mama că nu are ore în această săptămână. La scurt timp, el a fost găsit fără suflare în fața blocului, arată a1.ro.
În telefonul tânărului, anchetatorii au găsit cinci pagini în limba engleză în care dădea de înţeles că nu mai vrea să trăiască, fără să explice prea clar de ce. Alex locuia doar cu mama lui şi miercuri dimineaţă, înainte să plece la serviciu, femeia l-a trezit să meargă la şcoală.I-a spus că este în Săptămâna Altfel şi activităţile încep mai târziu. După două ore, a fost sunat de dirigintă. I-a spus că nu a putut să se trezească, dar că încearcă să ajungă la ore. Minţise din nou. După alte două ore, a fost găsit mort. Se aruncase de pe terasa unui bloc. Nimeni nu-şi poate explica ce a fost în mintea lui. Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să fie foarte atenţi la comportamentul copiilor, mai ales în perioada adolescenţei, când sunt foarte sensibili şi pot avea manifestări depresive.