Actorul Florin Dumitru nu a regretat niciun moment cariera pe care şi-a ales-o şi, pur şi simplu, nu se vedea în altă parte decât pe scenă. Credea că totul le întâmplă cu un rost, că orice întâlnire este menită să însemne ceva şi că noi toţi mergem unde Dumnezeu consideră că este nevoie de noi.
Ca director de instituţie, a dorit să fie un lider, nu un şef, şi a vrut să lucreze cu oamenii săi cu sufletul, mai ales că publicul căruia i se adresa era format preponderent din copii, cei mai sinceri spectatori şi cei faţă de care noi toţi avem cea mai mare responsabilitate.