”Un subiect ocolit aici, la Digi 24, în ultimele zile. Un subiect tabu! Cum, există așa ceva?! La instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură?! Un subiect pe care îl abordează unii de dimineața până seara, la alții nu există. Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu.”, așa și-a început Pătraru partea din emisiune dedicată dezvăluirilor făcute de Antena 3 referitoare la RCS&RDS și la patronul trsutului, Zoltan Teszari, alături de unul dintre directori, Ioan Bendei.
”Așadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu îl abordează. Pentru că frică, pentru că prostie, nu contează. E incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă. Urât e să fii slugă, mă!”, a adăugat Pătraru.
După ce l-a criticat pe Ioan Bendei și a vorbit despre acoperiții din presă și despre cum ar putea fi înscenat dosarul aflat în instanță ”șantaj la Antene”, în care fostul CEO al Antena 3, Sorin Alexandrescu a fost condamnat la închisoare, alături de Camelia Voiculescu chiar pentru șantaj la adresa lui Ioan Bendei, Pătraru și-a continuat atacul la colegii de la Digi 24.
”Și, dacă tot suntem noi cu adevărul aici, la Digi, poate ar trebui să ne povestească despre asta și foștii administratori ai RCS&RDS. Nu așa se procedează în asemenea situații. Nu fugi de subiect, ci îl ataci, cu jurnaliști, cu specialiști, cu toată lumea. Nu ești în slujba lui Bendeai sau a RCS&RDS, nu primești un salariu ca să taci. Asta, doar dacă legistimația de jurnalist e o acoperire și nu mai răspunzi în fața publicului, ci în fața...”