Presa din Elveția scrie despre vizita lui Dragnea că vine într-un moment nepotrivit. Liderul PSD este comparat cu un “mascul alfa”.
Cea mai importantă publicație din Elveția, Neue Zurcher Zeitung (NZZ) îl numește pe liderul PSD "sforar" și "baron".
"În mod puțin măgulitor baroni sunt numiți acei politicieni care simoblizează amestecul năsănătos dintre politică, putere și afaceri", arată publicația elvețiană preluată de g4media.ro. Dragnea vine la Berna "exact în ziua când la București se așteaptă o decizie împotriva oaspetelui oficial", notează NZZ.
Publicația Tribune de Geneve scrie că Dragnea a schimbat premierul de două ori, reprosându-le că își asumă „prea multă libertate" și o numește pe Viorica Dăncila, provenită din cercul restrâns al apropiaților săi.
„Ea devine prima femeie premier a țării. De atunci, strălucește prin supunerea deplină față de șeful său dar și printr-o incompetență siderantă la acest nivel", arată ziarul elvețian, citat de Hotnews.ro.
„Dar partidul și liderul său știu să reziste", mai arată sursa citată, care amintește de contestarea regulată a Guvernului în stradă.
Sub titlul "Sosirea masculului alfa", publicația Republik începe abrupt: "Liviu Dragnea este bărbatul puternic al politicii românești. Social democratul condamnat cu suspendare și acuzat în mai multe dosare de corupție vrea să castreze justiția (s-o golească de conținut) și jignește mass media independentă. Azi sosește în Elveția la invitația președintelui Consiliului Național."
Publicația elvețiană redă pe larg detaliile despre procesul liderului PSD și despre afacerea Tel Drum. Publicația amintește și un interviu acordat de liderul PSD în 2017 postului de radio elvețian SRF, în care afirmă „Vreau să le vorbesc românilor despre viitor, nu despre porcării precum corupţia".