UPDATE - "Într-unul dintre autoturisme erau două persoane încarcerate. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acestora. Uneia dintre acestea, care se afla în stare de semiconştienţă, i s-au aplicat manevre de resuscitare de echipajul SMURD TIM. Din păcate, victima, un bărbat de 23 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
A doua victimă din autoturism, o tânără în vârstă de 20 ani, a fost preluată în stare de conştienţă de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru a fi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Roman.
Şi şoferul TIR-ului a fost transportat la CPU Roman, după ce a fost descarcerat de pompieri.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, alte trei persoane implicate în accident, două dintr-un alt autoturism şi şoferul celui de-al doilea TIR, s-au autoevacuat.
Traficul rutier în zona accidentului este blocat pe ambele sensuri.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, în condiţii de carosabil acoperit cu zăpadă, pe DN 2 – E 85, în comuna Cordun, în zona depozitului unui supermarket.
”În accidentul rutier au fost implicate 2 TIR-uri şi două autoturisme. În autoturisme se aflau câte două persoane iar în TIR-uri erau doar conducătorii auto. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea unui bărbat, conducătorul unui TIR, care a fost preluat ulterior de un echipaj SAJ şi transportat la CPU Roman”, anunţă ISU Neamţ.
Conform pompierilor, în unul dintre autoturisme erau două persoane încarcerate. Acestea au fost scoase dintre fiarele maşinii, iar uneia, care se află în stare de semiconştienţă, i se fac manevre de resuscitare de către echipajul de terapie intensivă mobilă.
Cele două persoane din al doilea autoturism şi şoferul celuilalt TIR au ieşit singuri din autovehicule. Unul dintre cele două autotrenuri este răsturnat.
Traficul rutier în zona accidentului este blocat pe ambele sensuri.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.