„Astăzi am continuat șirul avertizărilor vizând valuri de căldură. Este astăzi una din zilele foarte călduroase din această lungă perioadă cu temperaturi ridicate.
Un cod portocaliu care vizează mare parte a teritoriului. Mai ferită din calea temperaturilor foarte ridicate sunt cele trei județe din partea de est și sud-est a Transilvaniei, respectiv Harghita, Covasna și Brașov. În rest, temperatur în general între 34 și 37 de grade.
Mai ridicate, în jurul la 38 de grade, județele din partea de sus și mai ales în cele din vestul țării, Banat, poate și Crișana, vizate astăzi de temperaturile cele mai ridicate, cum spuneam. Pe de altă parte, în această noapte, o instabilitate atmosferică pe arii mai extinse. Un cod galben vizând zona Carpaților Orientali, unde sunt posibile averse torențiale și cantități care, izolat, se depășească 30-40 de litri pe metru pătrat, din această seară de la ora 18 până mâine dimineață.
Iar în condițiile în care mâine așteptăm mai multă instabilitate atmosferică, un cer mai noros, în special în jumătatea de nord a teritoriului, temperaturile vor fi în scădere, astfel încât vor mai rămâne, sub cod galben, doar partea de nord a Banatului, sudul Crișanei și sud-vestul Munteniei, inclusiv județul Ilfov și Capitala. Iar în zilele viitoare, temperaturile, chiar dacă vor fi ușor mai modeste decât ce am avut în ultima perioadă, încă se vor mai încadra, în general, între 28 și 34 de grade”, a spus Florinela Georgescu, la Realitatea PLUS.