Zece persoane au fost transportate la spital cu răni, a arătat, joi după-amiază, Departamentul de Poliţie Fullerton, într-o postare pe rețeaua X. Alte opt au primit asistenţă medicală la fața locului şi au fost lăsate să plece.
Aeronava cu un singur motor Van\"s RV-10 s-a prăbuşit la ora 14:15PST (20:15 GMT), potrivit Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA).
Oficialii nu au oferit alte detalii despre modul în care a avut loc accidentul. De asemenea, nu este încă clar dacă cele două persoane care au murit erau muncitori sau se aflau la bordul avionului.
Poliţia a afirmat că evacuează clădirile din zonă şi cere oamenilor să stea departe de locul prăbuşirii. Se pare că imobilul care a fost lovit este o fabrică de mobilă.
Fotografii făcute din aer arată părţi ale avionului în interiorul clădirii. Impactul a provocat şi un incendiu care a fost stins de pompieri.
Imaginile surprinse de camerele de securitate ale unei clădiri de peste drum arată o explozie puternică, potrivit presei locale.