“Starea fetei este foarte bună, în cursul zilei de luni a avut o nouă intervenţie chirurgicală în care a fost grefat complet braţul drept, putem spune că membrul superior drept a fost acoperit în totalitate, la braţul stâng a avut o intervenţie de acoperire parţială a defectelor cutanate, necesită încă o intervenţie probabil în cursul zilei de mâine (miercuri - n.r.)”, a declarat medicul Sidonia Susanu de la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi pentru News.ro.
Potrivit medicului, fata se recuperează foarte bine din punct de vedere psihoemoţional. Alexia nu îşi aminteşte însă deocamdată nimic din clipele în care a avut loc accidentul grav, acest lucru având legătură cel mai probabil, spun specialiştii, cu şocul trăit în acele momente.
Copila va mai rămâne internată în spital cel mai probabil maximum, urmând ca mai apoi să fie externată.
Aceasta va trebui să facă recuperare motorie şi senzitivă şi, dacă va fi necesar, peste un an va mai face şi operaţii de îndepărtare de cicatricilor, numai dacă acestea vor exista.
Alexia a fost accidentată grav după ce autocarul în care se afla alături de membrii ansamblului folcloric din care făcea parte, s-a răsturnat într-o curbă la intrarea în municipiul Paşcani. Pasagerii se îndreptau spre Slobozia, pentru a participa la un festival. În urma accidentului din 17 decembrie, 27 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.