Minore agresate sexual de propriul bunic
Individul, de 58 de ani, și fiica sa, în vârstă de 25 de ani, au fost arestați după ce s-a aflat de situația îngrozitoare din familia lor. Bărbatul a fost condamnat pentru violarea nepoatelor sale, de 5, respectiv 1 an, iar asta cu acordul mamei lor.
Curtea de Casație și Justiție din Italia a confirmat arestul pentru cei doi din provincia italiană Avellino. Tatăl și fiica sa sunt acuzați de violență sexuală agravată și continuată asupra a două minore.
Bunicul a fost găsit vinovat de violență sexuală asupra celor două nepoate ale sale, care aveau 5 și 1 an la momentul faptelor. Ba mai mult, ororile au avut loc după ce mama fetelor și-a dat acordul.
Avocatul Vittorio Luigi Fucci a anticipat că va depune o nouă cerere de eliberare din închisoare a bărbatului de 58 de ani pentru incompatibilitate, motivată de starea sa de sănătate, și că este luată în considerare o cerere de revizuire a procesului, a explicat acesta pentru Fanpage.it.
Bunicul locuia împreună cu cele două minore
Întâmplările odioase datează din perioada 2018-2019 și, potrivit reconstituirii care a condus la pronunțarea sentințelor, au avut loc în locuința în care cei doi condamnați locuiesc împreună cu fetele.
În anul 2020, agresiunile au ieșit la iveală după ce directorul casei de tip familial în care cele două fete fuseseră plasate din cauza situației lor familiale a depus plângere. Tot atunci a mai fost arestată și o a treia persoană. Este vorba despre partenera în vârstă de 30 de ani a celeilalte fiice a bărbatului de 58 de ani, iar mama fetelor fusese înscrisă în registrul suspecților.
Bunicul violator a fost eliberat din închisoare
În primă instanță, procurorul a cerut 12 ani, zece ani și șapte ani și șase luni; sentința, pronunțată în mai 2022, a fost mai dură: 16 ani de închisoare pentru toți.
În aprilie, anul trecut, avocatul care a preluat cazul a obținut eliberarea bărbatului. Ulterior, sentința pronunțată de Curtea de Casație a venit cu arestarea și trimiterea în închisoare a bunicului violator și a fiicei sale.